Review
OK, sa vedem ce-avem aici…”Midnight Club 3: Dub Edition”… Are you for real? On the PSP? Wicked! O sa va spun despre joc imediat ce termina de incarcat…inca mai incarca, nu va grabiti. Asa, intre timp ce mai faceti? Ce va face cainele/iubita/familia? Eu sunt bine. Astept sa se incarce jocu’ asta ca mor de nerabdare sa-l joc. Buun, uite ca l-a incarcat. Finally. Vrei sa-l incerci? Nu? Te-ai saturat sa astepti si ai mers sa bati mingea cu prietenii? Mda, cam vad de ce…OK atunci, o sa-l joc eu. Here we go !

Povestea nu e nimic special, e aceeasi ca si pe PlayStation 2; tu esti un tip ‘new-in-town’, cunsocut ca “Baby’s boy” (nici-un Ryan Cooper pe-aici), pe scurt o cunostinta de-a lui Baby, cine-o mai fi si ala. Primul cutscene te plaseaza direct in incinta garajului de la “6-1-9 Customs”, surprinzadu-l pe un mexican (cred, datorita accentului) pe nume Phil vorbind la telefon, si terminand exact la timp ca sa mai vorbiti despre masini. In ‘dialogul’ care urmeaza (tu de fapt nu zici nici pas) Phil ti se adreseaza cu “esse”, “holmes” si alte de genul intr-o engleza cat se poate de curata pentru un imigrant. Apoi mergi sa-ti alegi masina. Eu am ales Golf IV R32, pentru ca e definitia termenului de “pocket-rocket”. Daca vreti sa va simtiti ca si Paul Walker in Fast&Furious, ajungand sa obtina ‘glorie’ si faima in domeniului intrecerilor stradale nocturne, aici e de voi.This concludes the story arc of my review.

In urmatoarea parte pe care-o voi prezenta isi fac simtite prezenta defectele acestui joc. Let me explain. Vedeti voi, acesta e o portare a jocului omonim de pe PlayStation 2 (dupa cum probabil stiti deja), iar cei de la Rockstar Leeds s-au incapatanat sa inghesuie tot DVD-ul de PS2 intr-un teeny-weeny UMD de PSP. Inchipuiti-va. E ca si cum ai incerca sa scoti un pepene pe gaura cheii; poate nu chiar asa, dar ati priceput ideea. Si in timp ce tipii de la EA Redwood Shores au reusit sa ne aduca pe PSP o excelenta portare a lui “Dante’s Inferno”, cei de la Rockstar Leeds au reusit si ei sa inghesuie toate lucrurile in valiza, ca pun ideea in perspectiva. Insa cateva bibelouri s-au spart in timpul faptei. Veti vedea la ce ma refer la timpul potrivit.

Sa-ncep cu partile bune. Versiunea de PSP a lui Midnight Club 3: Dub Edition contine tot ceea ce contine si cea de PS2, lucru in sine o mare bila rosie pentru dezvoltatori, fiindca sa nu uitam ca intre “Dante’s Inferno” si “Midnight Club 3: Dub Edition” stau 5 ani de progrese. Avem asadar olecuta de respect pentru cei de la Rockstar Leeds pentru aceasta realizare. Ca-n orice Midnight Club, ni se permite sa zburdam in voie prin tarc, proverbialul tarc fiind de fapt un oras in toata regula. De fapt ni se pun la dispozitie 3 astfel de ‘tarcuri’, fiindca la inceput vei avea acces doar in San Diego, iar mai incolo Atlanta si Detroit (a.k.a Motor City). Fiecare astfel de oras musteste de scurtaturi si alei laturalnice care va vor fi foarte utile in cursele nebunesti ce implica de obicei trecerea prin anumite checkpoint-uri, plasate strategic si intr-o anumita ordine. Ca sa diversifiem tipurile, mai avem curse point-to-piont sau contra cronomentru si ocazional turneuri compuse din vreo 3-5 curse, organizate special pentru o anume clasa de masini (turneurile acestea iti deschid calea catre cluburi auto). Astfel olecuta de explorare este obligatorie, daca nu vreti sa restartati fiecare cursa de vreo 5-6-7 ori, lucru care s-ar putea sa va ia ceva timp….si nervi. >:( A.I.-ul nu pare artificial (oponentii au la fel de multe sanse sa intre in parapet ca si tine) si progreseaza lent si constant pe masura ce progresezi si tu.
Pentru cei care n-au observat deja, fizica jocului nu este una realista, axata mai degraba pe sarituri spectaculoase si viraje luate imposibil de rapid, singurul lucru care pare real sunt masinile si orasele, intr-o mica masura .Controalele mi s-au parut initial bune, inafara de faptul ca masina vireaza prin actionarea joystick-ului. Acesta mi se parea prea imprecis pentru jocuri de gen racing, noroc cu faptul ca jocul te lasa sa-ti aranjezi tu controalele in functie de preferinte si nevoi (singurele controale pe care nu le poti schimba sunt accesarea hartii –>SELECT si pauza –>START). Astfel controlul a devenit din binisor excelent. Deci inca o biluta rosie. Sa trecem la masini, ca doar despre ele e tot jocul. Avem peste 60 ( ) de masini licentiate, variind de la tuner-e japoneze (de gen Mitsubishi Lancer si alte bishi-bishi), muscle car-uri (Chevrolet in principal), SUV-uri (precum Hummer H2), masini exotice si de lux (aici primim Cadillac, Lamborghini si Saleen, pe langa multe altele) si chiar motociclete precum Kawasaki Ninja. Miere si lapte fratilor! Fiecare masina se comporta diferit si initial si dupa cateva upgrade-uri. Upgrade-urile sunt nenumarate, fara numar (nu dati in mine ca-ntr-o troaca), incepand cu cele de performanta –> piese pentru motor, transmisie, brakes & Co. , the whole shebang , briz-brizuri precum viniluri, vopsele, insigne, decals-uri, placute de inmatriculare, body kit-uri, jenti, neoane, stopuri, faruri, eleroane, tevi de esapament si cate-n luna si pe Marte (ca tot e la moda Smiley ). Ca sa rezum ghiveciul de legume ce l-am spus pana aici, customizarea masinilor o sa va ia o buna bucata din joc.
Daca tot am mentionat faptul ca masinile se manevreaza diferit, au si abilitati diferite. DA, abilitati. Poate un pic ciudat, insa surprinzator de util si totodata ajuta la fabicarea unui element original, oarecum. Tuner-ele si exoticele pot folosi ‘Zone’, un fel de bullet-time (you already know what there is to know about it), muscle-car-urile si bike-urile pot folosi “Agro”, cu ajutorul careia pot afecta mai tare vehiculele pe care le ‘mangaie’ (a se citi ‘busesc’ ), iar limuzinele si SUV-urile au la dispozitie “Roar”, abilitate care imprastie un fel de val EMP (Electro-Magnetic Pulse) in jurul lor care dezafecteaza pentru moment masinile din jur. Now how cool is that? Inafara de modul ‘Career’, primim un mod ‘Arcade’ ce contine modurile ‘Cruise’, ‘Ordered Race’, ‘Circuit Race’, ‘Capture the Flag’ si ‘Frenzy’, un mod ‘Quick Race’ si un mod ‘Multiplayer’ exclusiv prin WLAN; aici toti trebuie sa aveti o copie a jocului.
Am ajuns si la mizeria de sub covor, adica punctele negative. Gameplay-ul nu pare la fel de fluid ca pe PS2 ,iar timpurile de loading sunt de ordinul zecilor de secunde (in genul 70-90; am reusit sa merg o data la toaleta, sa ma usurez, sa ma spal pe maini si sa ma sterg, si nici atunci nu terminase de incarcat: am avut timp si sa verific vremea pe net si chiar sa beau o cana de ceai–era iarna atunci). Lasati-ma sa v-o pun in perspectiva. Intri in joc, selectezi “Career” –> “Continue Career”, loading… START –> “Go to garage”, loading, iti faci treburile pe-acolo, dai O, “Exit the Garage?” –> Yes, loading…. SELECT, alegi o cursa, mergi la ea, dai din faruri, alt loading…Te cam calca pe bombeu dupa nici jumatate de ora. Efectiv sunt unele curse care dureaza mai putin decat ii ia jocului pana sa se incarce o singura data. Pe scurt, timpii de loading sunt dezastruosi si o sa trebuiasca sa aveti o rabdare demna de un sfant daca vreti sa terminati acest joc.

La grafica, e OK si se mai putea. Nu ma intelegeti gresit, per ansamblu jocul arata fabulos, iar tinand cont de faptul ca e un joc aparut in primii ani de ‘viata’ ai PSP-ului, cu atat mai bine. Totusi, texturile putin subdezvoltate, iar damage-modelling-ul e aproape inexistent. Si cu toate acestea inca arata bine si indeajuns de apetisant cat sa va imbie la o tura. In ceea ce priveste partea de sunet, aia e alt fel de mancare. “Midnight Club 3: Dub Edition” vine cu o garnitura de
muzici sonore, metale grele sau hip-hoape numai bune pentru niscaiva dezmat stradal. Piesele incluse in coloana sonora apartin unor artisiti precum The Game, M.I.A., Kasabian, Queens of the Stone Age, Beenie Man, Nine Inch Nails, Ying Yang Twins si Jimmy Eat World, alegeri care par normale, si unele care par total nepotrivite (exemplu Marilyn Manson cu “Rock Is Dead”). Deci coloana sonora e reusita per total, insa efectele sonora sufera si ele de sindromul compresarii, intr-atat incat avem parte de glitch-uri sonore si aceleasi efecte sonore par uneori acelasi sunet (exemplu scartait de roti cu doborarea unui stalp sau luarea unei curbe in viteza, insa chiar nu tot timpul). Voice-acting-ul ramane tot un pic ‘cheesy’ –> n-ai ce sa-i faci daca era asa de la bun inceput. Noroc ca nu e prea mult.

Concluzie: Dati-mi voie sa va dau un sfat. Daca aveti de ales intre versiunea de PS2 si cea de PSP, fugiti direct catre prima varianta; aceasta iterare a jocului inglobeaza un efort mai putin reusit ca cel portetizat pe PlayStation 2. Insa daca aveti doar un PSP la dispozitie (ca si mine de altfel) jocul merita sa-i dati o sansa, in ciuda defectelor inerente. Jocul reprezinta un laudabil si stralucit efort timpuriu de a inghesui un joc de ‘home-console’ pe o platforma portabila, chiar daca aduce cu sine cateva pete pe ici – pe colo. Varianta mai rafinata este “Midnight Club: Los Angeles” , insa despre asta cu alta ocazie. “Holmes” out.