Review
De cand am avut un PSP am vrut sa joc toata seria Prince of Persia pe minunea portabila (aici ma refer la seria last-gen, cea care incepe cu “Sands of Time”). Am fost fascinat inca de mic de jocul original, creat de Jordan Mechner, insa nu-i stiam numele fiindca pe atunci nu aveam o consola (daca e corect sa spun asa) Terminator sau Sega si il jucam pe bucati pe la prieteni si verisori. Asa ca dupa achizitia portabilei m-am pus pe cautat si am gasit in scurt timp echivalentele ultimelor doua din trilogia deja celebra in ‘persoana’ jocurilor “Prince of Persia: Revelations” respectiv “Prince of Persia: Rival Swords”. Insa am fost dezamagit sa aflu ca nu aveam cum sa aflu un omonim al primului joc din serie, pentru simplul fapt ca jocul “Prince of Persia: The Sands of Time” fusese lansat cu doi ani inainte de insasi lansarea consolei PlayStation Portable. Si uite-asa, abandonasem intreaga-mi speranta… Mare mirarea pe chipul meu cand am vazut ca jocul de fata seamana din multe puncte de vedere cu jocul mult cautat ! Sa purcedem in lumea celor o mie si una de nopti…

“Cine spunea ca nu adevarata zicala ?”

Dat fiind faptul ca storytelling-ul e unul din punctele forte ale seriei, am fost putin dezamagit de intriga subtirica tesuta pentru a imbraca joculetul de fata. Se face ca unui spirit de foc, Ayhud (nu stiu daca am scris bine fiindca am uitat sa pornesc subtitrarea) ii este spusa o profetie care prevesteste moartea sa de mana si sabia unui razboinic cu sange albastru (adica nobil). Ca orice fiinta, Ayhud al nostru face apel la simtul lui de auto-conservare si trimite vorba ca toti oamenii de vita regala sa fie ucisi numaidecat. Sure enough, sangele albastru curge suvoaie, iar regele Sharaman isi ascunde fiul in speranta ca-l va putea proteja de napasta. Insa printisorul cu persanele are alte planuri: i se arata o zgatie de spirit numita Helem, care spune ca-l poate duce direct la inamicul lui (meaning Ayhud, for those who can’t keep up ). Si deoarece inca sufera de sindromul “Tanar si nelinistit” isi pune in gand sa infrunte pericolul si sa apere onoarea familiei sale, asa ca o zbugheste pe fereastra direct in bratele desertului si ale necunoscutului. Deh, ce erou din jocuri video / filme de actiune n-ar proceda asa? Totusi, la scurta vreme mi-am amintit ca cei de la Ubi au proiectat acest joc specifically for PSP. Nici nu e de mirare ca ma asteptam la un story mai oblojit: celelalte jocuri ale seriei PoP de pe PSP erau portari (chiar reusite intr-o oarecare masura, insa tot portari) ale titlurilor de consola – pe atunci PS2 sau ‘ye olde Xbox. Pentru un joc portabil story-ul e chiar bun. Pana nu uit, desi jocul a fost dezvoltat concomitent cu omonimele de pe PS3, Xbox 360 si PC in viitorul apropiat, si imparte acelasi titlu cu acestea, nu imparte insa si povestea, asa ca in vreme ce povestea jocului pe (deja) current-gen are loc in timpul hiatusului de sapte ani dintre “The Sands of Time” si “Warrior Within”, la versiunea de PSP nimeni nu s-a obosit sa plaseze actiunea undeva pe linia cronologica a trilogiei. Macar stim sigur ca este acelasi print dornic de nitel parkour.

“Ei da, ce palat falnic mi-am tras! Acu’ sa facem curatenie…”

Noutatea pe care o aduce acest titlu, mai degraba o revenire la origini zic eu, este faptul ca intreg jocul are perspectiva unui side-scroller, intocmai ca primele titluri ale seriei. Parerea mea este ca daca lansau acest PoP side-scroller pentru PSP in primii ani de viata ai brandului PlayStation Portable, jocul ar fi primit mai multa atentie si ar fi iesit un joc a-ntaia. But let’s not dwell, shall we? Chiar si asa, jocul este bine realizat si intregeste frumusel line-up-ul cam subtirel de jocuri tip side-scroller pentru PSP (imi vin in minte Patapon, LBP, LocoRoco, restul imi scapa). In ciuda faptului ca este un side-scroller, printul si-a pastrat repertoriul de miscari de maimuta zoologistica / tigru furios; in schimb nu trebuie sa ne mai facem griji ca nu suntem aliniati corect cu barna pe care urmeaza sa sarim sa alte chestii de genul. Deci controlul camerei (o problema roiala pentru jucatori in gameplay-ul lui “Revelations” si “Rival Swords) nu mai este o problema in acest titlu. Phew! Ca tot vorbeam de miscari mai inainte, acestea par olecuta mai rafinate fata de ce stiam pana acum, incluzand si noi trucuri (in genul acelora ca printul poate acum face wallrun chiar si daca e cocotat pe un prichici – ledge – abrupt, permitandu-i accesul la locuri mai greu accesibile sau altele in genul, foarte subtile). Ca urmare a reproiectarii jocului de la zero pentru PSP, avem parte si de noi controale si mecanici de joc. Astfel ca o putem folosi pe Helem ca sa incetinim sau sa dam pe repede-inainte oponenti, capcane sau puzzle-uri (insa doar unul o data) pe L, respectiv R. In caz ca nu ajunge de una singura la tinta noastra putem s-o ghidam cu ajutorul analog nub-ului, desi nu stiu cat de eficient este fiindca eu nu m-am atins de el. Butoanele > respectiv < controleaza miscarea inainte/inapoi a tanarului print, binecunoscutul X isi reia rolul de a asigura printului optiunea de ‘jump’, [] ne permite accesul la niste atacuri melee, iar O ajuta la functiile de rostogolire/coborare/ prindere (sau roll/drop/grab in termeni de platforming). Mai este chestiunea cu /\, acest buton permitandu-ne optiunea sa efectuam un upgrade al personajului, desi eu nu mi-am batut capul cu acea optiune. Pe masura ce jocul progreseaza avem control asupra mai multor elemente din mediul inconjurator, cum ar fi sa acceleram un vartej de vant ca sa ne duca mai sus, sa incetinim un orb de lumina ca sa ajunga intreg la capatul unui puzzle, si asa mai departe. Sectiunile de platforming sunt grozave, cu animatii fluide si tranzitii line intre miscarile acrobatice ale printului; sectiunile de fighting insa au ocupat locul de pe bancheta din spate, deoarece implica de obicei lupta impotriva a doi inamici copiati (a se citi identici) si folosirea unor combo-uri de baza. Mai sunt si ocazionalele boss-fights, cam putine la numar si in general nu foarte grele, probabil ca mai des veti muri in timpul sectiunilor de platforming decat de fighting. Apropo de murit, spre deosebire de Prince of Persia 2008, unde efectiv nu puteai muri, aici se poate muri din belsug: ratezi un stalp, nu calculezi bine cand sa apesi butonul corespunzator, BANG, te-ai ars si-ai picat de la 20 de metri direct in hau. Din fericire jocul are un sistem perfect de a reduce la minimum stresul cauzat in cauza mortii: vei intalni checkpoint-uri din loc in loc. Daca se intampla sa mori, vei aparea exact inainte de momentul mortii, avand suficient timp sa-ti corectezi greseala fatala si avand trei (sau mai multe) incercari. Daca insa se intampla sa-ti consumi toate sansele, vei fi adus la viata la checkpoint-ul anterior, care probabil nu va fi prea departe.Astfel nu vei pierde timpul cu plimbatul pana la locul unde tocmai ai murit ca sa mori inca o data, cum e cazul cu unele jocuri…so nicely done, Ubi! Timpii de loading sunt scurti, iar dupa fiecare nivel ti se prezinta o statistica cu prestatia ta la nivelul respectiv: numarul de orburi colectate, timpul care a durat pana sa completezi nivelul si cate vieti ai folosit ca sa ajungi la sfarsit. O tusa reusita, care poate ii va incuraja la speed run-uri pe unii, si la second playthroughs pe altii.

"As,as,as...arde! Care e dragonu' care si-a facut vagauna in castelul meu?"

Din punct de vedere vizual, jocul arata bine, cu animatii fluide cum am mai spus, o paleta larga si calda de culori, texturi bune si doar rareori subnutrite, n-am intalnit bug-uri grafice, fenomene de tearing care sa sugereze ca jocul ar fi executat in pripa mare, etc. Totusi, trebuie sa spun ca enviroment-urile exterioare mi-au parut ceva mai putin detaliate fata de cele interioare, insa poate doar mi s-a parut. Per ansamblu jocul arata superb! Art design-ul este bun si original, cu tente orientale (ca nu-i degeaba cuvantul ‘Persia’ in titlu), melodii instrumentale fara heavy-metal (doar soft pe alocuri, adica un trianglu pe ici-colo). Voice-acting-ul se ridica la nivelul graficii, acesta fiind de o calitate mediu-superioara (cel al printului in special e mai rafinat), actorul din “Sands of Time” si “The Two Thrones” Yuri Lowenthal revenind pentru un encore si facand o treaba mai mult decat onorabila cu partea audio pentru personajul care i-a fost incredintat (si cu care cu siguranta ca este deja familiar). Singurele chestii care mi se par hilare sunt replicile printului dupa ce face salam si arsice din inamici, replici precum “You dare provoke me?” sau “Death is more than you deserve”. These lines always crack me up !

Concluzie: In sfarsit, un Prince of Persia pentru PSP care merita cu adevarat sa fie numit ‘portabil’. Rapid, iute si agil ca o maimuta, numai bun de butonat in pauze scurte de la scoala fara sa te pierzi in gauri negre sau amanunte inutile, doar tu, printul si bairamul oriental ce se preconizeaza dupa ce parcurgi primele minute de joc. Cu bara sau cu inamicu’, dupa caz. Se serveste iute, cu mirodenii orientale (acestea se vand separat ). Enjoy!

Review 2:
Descrierea: Prince of Persia: The Sands Forgotten Sands va reveni la nisipurile din istoria veche a timpului. Acesta fiind un sequel intre Prince of Persia The Sands Of Time/Warrior Within(lamurindu-ne si pe noi de ce in WW/Revelation are busola si nu in ultimu rand>de ce este urmarit de Dahaka(?>.

The Forgotten Sands are o poveste mai putin interesantă, un dezavantaj imens din start. Incepand cu o vizită a prinţului la fratele său va fi de ajuns pentru a reintra brusc într-o aventură epică ce te va purta prin întregul regat luptându-te cu tot felul de monştrii groaznici, ţelul tău fiind de a salva omenirea. Întrega naraţiune este simplistă, foarte previzibilă, împrumutând poate prea multe din vechile jocuri devenind un clişeu mult prea uzat;nedepasind spectaculoasa poveste din Sands of Time.

Jocul are un interval de 7 ani diferenta intre The Sands Of Time/WW(Revelaion) explicandu-ne ce sa petrecut intre cele 2 jocuri
Jocul cuprinde(Gameplay):
- introducerea unor noi abilităţi prinţului: puterea de a controla timpul pentru a readuce anumite ruine înapoi în starea de grandoare sau puterea de a >îngheţa< apa ce îţi va deveni un element extrem de necesar în explorările tale
- întreaga platformă de mişcare 3D a evoluat în una mai captivantă 2D(de ce spun evoluat?poi deoarece este ceva nou 2D pentru PoP
-imaginea prinţului care escaladeaza ruine imense într-un ritm alert cu mişcări naturale îţi va da impresia unui dans fastuos deloc dificil de executat
-Sistemul de luptă iniţial este plicticos având puţine abilităţi de ucidere şi mai important luptându-te cu nişte inamici uşor de trecut doar prin apăsarea câtorva butoane insa dupa cateva ore de puzzle/fight o sa dea niste puteri la dispoziţie pentru a-ţi dezvolta propriul joc de măcelărit
-Grafica:este o dezamagire din pacate deoarece nu ofera o constanta in detalierea mediilor inconjuratoare
-Balanta Caracterelor:Eternul print>fiind foarte usor de controlat
-Provocarile:jocul măreşte gradual nivelul de dificultate pentru a forţa jucătorul să folosească toate aceste puteri într-o combinaţie spectaculoasă la finalul căreia te vei simţi foarte satisfăcut. ;D
-Meniul jocului este foarte simplu
-Povestea:Pe parcursul jocului o sa fie o poveste foarte captivanta va garantez.Fiind unu dintre cele mai bune platforming games >2D< din 2010(primavara) dupa mine...

Last comment:Jocul The Forgotten Sands are o desfasurare a povesti foarte frumoasa făcându-se cunoscuta sub combinatia de luptă şi acrobaţie împreună cu mediile extrem de spectaculoase.Jocul merita jucat pentru ca este 2D spre deosebire de celelalte 3.
Dar lucru acesta nu schimba cu nimic frumoasa franciza...i can say its just (chiar daca este la un alt nivel fata de precedentele merita jucat deoarece este PoP(unu dintre cele mai bune jocuri de puzzle/action din 2003 incoace for PSP and PC)xD si face partea din trilogie